Știri

CUM SCAPI DE DURERILE DE SPATE

04.11.2019
Durerile de spate sunt atât de frecvente, încât oricine le poate resimți cel puțin o dată în viață, la un moment dat. De fapt, ele sunt atât de comune, încat mulți oameni le consideră elemente normale ale vieții moderne. Cu toate acestea, ele nu sunt doar deranjante, ci și un pericol pentru sănătatea noastră pe termen lung. Iată cateva modalități prin care poți preveni sau ameliora durerile de spate.  Îmbunătățește-ți postura Știm ca ai mai auzit acest lucru de 100 de ori, dar o postură incorectă îți afectează serios sănătatea coloanei. Pe de alta parte, poți evita durerile de spate și problemele pe termen lung dacă menții o postură corectă. Cei mai multi oameni petrec multe ore în fiecare zi stând pe scaun. Dacă stai aplecat peste birou, vei avea dureri în zona umerilor și a mijlocului. Dacă simti că scaunul tau nu ofera suficient suport în zona lombară, poti folosi un prosop rulat sau o  pernă. De asemenea, ai grijă când ridici lucruri grele! Nu încerca să ridici un obiect aplecându-te peste el. Această tehnică poate cauza răni la nivelul coloanei sau la nivelul  mușchilor spatelui. Mai bine îndoaie genunchii ți ridică folosindu-te de forța picioarelor. În acest fel, greutatea este distribuita eficient de-a lungul axei corpului. Întinde-te Daca stai mult timp pe scaun, este indicat să te ridici și să te întinzi o dată la fiecare 20 de minute. Acest lucru te ajută să elimini presiunea asupra spatelui și împiedică deformarea coloanei pe termen lung. Cei mai mulți oameni se apleacă înainte în timp ce muncesc, așa că este recomandat să te întinzi îndoind spatele în direcția opusă. De asemenea, poți face întoarceri spre laterale, cu picioarele bine fixate pe podea. Controlează-ți greutatea În cazul persoanelor supraponderale, sănătatea coloanei vertebrale poate fi afectată. Greutatea în plus poate deforma coloana în timp, ceea ce duce la dureri de spate cronice. Așadar, slăbind kilogramele în plus iți îmbunătățești starea generală de sănătate și scapi și de durerile de spate supărătoare. Sportul este aliatul tău Acest lucru se leagă strâns de punctul anterior. Coloana vertebrală, ca orice alta parte a corpului nostru, este facută să se miște. Sedentarismul reduce mobilitatea coloanei tale, ceea ce crește riscul de rănire si provoacă dureri de spate. Este indicat să respecți cele 30 de minute de mișcare zilnică recomandate. Acest obicei iți va îmbunătăți sănătatea coloanei șii te va ajuta să iți mentii greutatea sub control. Foloseşte un ham de memorie În cazul în care suferi de dureri cronice de coloană sau daca ai suferit o leziune sau întindere, este indicat să folosești orteza cervicotoracică (ham de memorie). Aceasta reduce durerea prin îmbunătățirea posturii și reducerea stresului asupra coloanei. În cazul în care suferi de deformari ale coloanei, ar trebui să alegi una special concepută pentru a-ți îmbunătăți postura în mod treptat. Aplică gheață În cazul leziunilor spatelui sau al întinderilor musculare, sunt indicate compresele cu gheață sau cu apă rece. Acestea ar trebui aplicate în primele 24-48 de ore de la producerea leziunii pentru a scădea inflamația și a ameliora durerea. Dacă durerea persistă după 48 de ore, ar trebui consultat un medic. Vă aşteptăm în salonul OrtoMedico pe adresa: Chişinau, str. Alexandru cel Bun 7, of.115. Tel: 068199022, 069141548. Consultanții noștri vă vor ajuta să alegeți dispozitiv medical potrivit pentru Dvs.! Vă dorim  recuperare rapidă! Sursa:www.ortopedica.ro

CE ESTE CIFOZA ȘI CUM SE TRATEAZĂ?

04.11.2019
CE ESTE CIFOZA? Cifoza, denumită popular cocoașa, reprezintă o afecțiune a coloanei vertebrale, manifestată printr-o curbare mai mare în regiunea toracică. Din această cauză, întregul aspect al spatelui se schimbă, formându-se o cocoșă mai mult sau mai puțin evidentă.   SIMPTOME ȘI CAUZE  Simptomele prezente sunt: Durere în zonă toracică a coloanei vertebrale     Senzația de oboseală Gâtul aplecat și capul deplasat spre înainte Umerii rotiți spre interior Dificultăți respiratorii în cazurile severe Dureri la nivel cervical (la nivelul gâtului și al cefei)   Cauzele care determină apariția cifozei sunt: Poziția incorectă a corpului atât la mers, cât și la șezut Lipsa practicării exercițiilor fizice care contribuie la întărirea musculaturii  În cazul copiilor rahitismul, miopia și dificultățile auditive determină adoptarea unei posturi incorecte  CUM SE TRATEAZA CIFOZA?   În funcție de gradul de curbură al coloanei vertebrale există tratamente specifice, astfel: 1.      Cazurile ușoare  Pentru cifoza posturală, se aplică exerciții de tonifiere a musculaturii spatelui, corectarea poziției prin purtarea unui ham de memorieși odihna pe un pat cu saltea tare.  Pentru cifoza structurală, se aplică un tratament în funcție de vârstă și sex. În mare parte, acesta presupune fizioterapia și medicamente care diminuează durerile.  Cifoza provocată de osteoporoză, în cazul lipsei durerilor, necesită doar un tratament adecvat pentru vindecarea celei din urmă, pentru a se evita eventualele fracturi și agravarea cifozei.  2.      Cazurile grave   Metodele de refacere a coloanei în aceste situații presupun utilizarea unui corset special care are rolul de a încetini evoluția cifozei și de a corecta postura. În cazurile extrem de grave, se poate ajunge și la intervenția chirurgicală.  Exerciții pentru tratarea cifozei:   Se stă în genunchi, sprijinit pe călcâie, cu spatele drept și se întind brațele deasupra capului.  Barca. Se stă întins pe burtă și se apucă gleznele cu mâinile executând o mișcare de legănare în față și în spate.  Culcat pe spate, cu corpul întins, se ridică corpul odată cu picioarele, în timp ce șezutul rămâne pe sol .  Se stă în genunchi și, cu un baston plasat pe umeri și ținut de capete, se  ridică deasupra capului în timp ce se fac exerciții de respirație.  Pe Ortomedico.md  poți găsi dispozitive eficiente și discrete de corectare ale posturii și de ameliorare ale cifozei. Ai grija de sănătatea ta! Sursa: www.ortopedica.ro

CUM SĂ PREVII APARIȚIA ARTROZEI

04.11.2019
De la o vârstă, unii dintre noi nu mai sunt la fel de flexibili și nu ne mai putem bucura de aceeași formă fizică, cum obișnuiam odată. Acest lucru se întâmplă odată cu înaintarea în vârstă, când apar problemele medicale și durerile la nivelul sistemului osos. O mare parte dintre noi se confruntă sau se vor confrunta cu cea mai frecventă afecțiune a articulațiilor - artroza, denumită popular reumatism.  Cu toate acestea, artroza este o boală care poate apărea și la persoanele mai tinere, afectând cel mai des articulațiile din zona genunchiului, șoldului sau coloanei vertebrale.   Ce este artroza și care sunt principalele simptome?  Artroza reprezintă o afecțiune degenerativă, caracterizată prin subțierea cartilajului, cu alte cuvinte, este o formă de uzură noninflamatorie a articulațiilor.   Care sunt simptomele artrozei? Principalul simptom al artrozei este durerea articulară, durerea resimțită în momentul mișcării. Aceasta apare în general, dimineața, seara sau după o perioadă lungă de repaus. De asemenea, în multe dintre cazuri, pacientul se poate confrunta cu pierderea completă a libertății de mișcare.   Cum putem preveni artroza?  Chiar dacă artroza și-a făcut apariția sau nu, este bine să ai în vedere câteva dintre cele mai bune metode de combatere a durerilor  ce o însoțesc, fie că vorbim de dureri de spate sau de genunchi. Prin urmare, începe cu acești pași:  1. Menține o greutate corporală normală. Excesul de greutate este unul dintre cei mai importnați factori care favorizează apariția artrozei. Cu cât pui mai multă presiune pe articulații, cu atât mai repede acestea vor slăbi. Prin urmare, pierderea în greutate este un pas important de care ar trebui să țină cont orice persoană care suferă sau este predispusă la această patologie osoasă, scopul fiind acela de a reduce durerea și mai ales de a preveni apariția artrozei. Schimbă dieta, adaugă fibre în fiecare zi și mănâncă echilibrat, mai multe fructe, legume și fibre, limitând în același timp carbohidrații și grăsimile.  2. Renunță la tocuri! Trebuie să știi că piciorul uman nu  fost proiectat să stea, zi de zi, pe vărfurile degetelor de la picioare, lucru care le scapă multor designeri de modă și fanelor pantofilor cu toc. De aceea, pentru multe persoane, tocurile vor cauza probleme dureroase. Este bine să le porți ocazional, deoarece folosindu-le în mod frecvent, sănătatea picioarelor îți va fi afectată. Înceracă să alternezi tocurile cu talpa joasa, si, cu siguranță, corpul tău îți va mulțumi.  3. Încearcă câteva exerciții de bază. Potrivit medicilor ortopezi, unele activități ar putea provoca apariția osteoartrozei și artrozei. Exercițiile cu mare impact asupra corpului, precum fotbalul sau alergarea pe distanțe mari, ajung să puna prea multa presiune pe articulații și, implicit, să afecteze cartilajul mult mai repede decât în mod normal. Ai putea să optezi pentru înot sau pentru mersul pe bicicletă. Aceste activități sunt mult mai indicate atât pentru cei care suferă de artroză, cât și pentru cei care au predispoziție la această boală. 4. Acordă mai multă atenție vitaminei D! O mare parte din populația României se confruntă cu un deficit de vitamina D. Dacă nu știai, carența de vitamina D din corp și oase poate contribui la apariția artrozei și la intrarea mai rapidă în menopauză, în cazul femeilor. Vitamina D este esențială pentru corp și oase. Datorită ei, oasele devin mai rezistente întrucât aceasta ajută corpul să asimileze calciul din dieta. Așadar, dă-i corpului tău vitamine!  Consumă pește, lactate cu grăsimi, gălbenuș de ou și cereale. 5. Hidratează-te! Încă un motiv ca să bei mai multă apă: previi apariția artrozei. Cartilajul din zona articulațiilor este alcatuit, în mare parte, din apă. Pentru a preveni apariția durerilor este indicată o hidratare intensă. Încearcă să consumi 6-8 pahare de apă pe zi; în felul acesta, vei sta departe de durere.  6. Poartă orteze pentru prevenirea artrozei. Pentru cei care se confruntă cu dureri articulare, o soluție eficientă este purtarea unor orteze pentru încheieturi, picioare  sau pentru spate . Acestea au rolul de a te ajuta să elimini durerea articulară si de a-ți reda, în același timp, bucuria de mișcare. Este indicat să le porți în timpul practicării unui sport sau a altor activități ce presupun efort. Ortomedico oferă o gamă largă de orteze pentru gleznă, genunchiere, orteze pentru încheietura mâiniiși orteze pentru coloana vertebrală.  Vă aşteptăm în salonul OrtoMedico pe adresa: Chişinau, str. Alexandru cel Bun 7, of.115. Tel: 068199022, 069141548. Consultanții noștri vă vor ajuta să alegeți dispozitiv medical potrivit pentru Dvs.! Vă dorim  recuperare rapidă! Sursa: www.ortopedica.ro

Osteopur Komplex NICAPur - previne OSTEOPOROZA

04.11.2019
Produs inovativ pentru tratamentul şi profilaxia osteoporozei şi osteopeniei cu surse naturale de calciu, fosfor şi proteine cu hidroxiapatită. Previne reducerea densității osoase la femei în postmenopauză. Osteoporoza şi osteopenia au devenit boli ai secolului, care sunt cel mai frecvent diagnosticate. Osteopur Complex este conceput ca o terapie micronutrientă suplimentară, care s-a dovedit a ajuta la menţinerea normală a structurii osului. Osteopur Complex conține calciu și fosfor din complexul natural ossein-hidroxiapatit, vitamina D3 în doza zilnică de 1000UI, vitamina K2 (MenaQ7), unica Vitamină K2 confirmată științific, Magneziu, Bor și şi un complex de extracte din plante. Este produs după o tehnologie avansată fără coloranți și conservanți și nu conține gluten şi lactoză. Vă aşteptăm în salonul OrtoMedico pe adresa: Chişinau, str. Alexandru cel Bun 7, of.115. Tel: 068199022, 069141548. 

CU GRIJĂ PENTRU PENSIONARI

06.10.2020
REDUCERE DE 10% PENTRU PENSIONARI la prezentarea certificatului de pensionar* REDUCEREA este valabilă o lună, în perioada  15.10.20 - 15.11.20 * Prezența titularului certificatului în momentul achitării este obligatorie. Atenţie! Reducerea se aplică întregii game de tricotaj de compresie și produselor ortopedice (bandaje, corsete etc.). VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG! OBȚINEȚIREA REDUCERII - ESTE FOARTE PLĂCUTĂ!    

DESCARCĂ CUPONUL ȘI OBȚINE O REDUCERE!

25.11.2020
Doriți să procurați TRICOTAJ COMPRESIV DIN GERMANIA de înaltă calitate la un PREȚ REDUS? Salonul OrtoMedico a pregătit o surpriză plăcută: aveți o oportunitate unică de a face o achiziție cu reducere de 10%. Condițiile promoției: Descărcați cuponul Pentru a primi reducere, salvați cuponul pe orice dispozitiv mobil sau prezentați versiunea tipărită în magazin O persoană poate folosi cuponul de un număr nelimitat de ori Promoția este valabilă în perioada 1 decembrie - 31 decembrie 2020. ECONOMISIȚI BANI!!! Veniți și obțineți REDUCERE cu acest CUPON ! Descărcați cuponul  pe următorul link: https://drive.google.com/file/d/1BoxKSiRE1-i7UIrfkrqSO3oLjob9DGtU/view?usp=sharing

"Vă mulțumim pentru tot și ne vom întoarce ori de cîte ori vom avea nevoie de lucrări! Ați dat dovadă de o amabilitate și profesionism deosebit. Raportul dintre preț și calitatea serviciilor oferite este unul onorabil. Recomand tuturor! "

Ala Sturza

"Recomand cu incredere! Am purtat o luna de zile TURBOCAST si va multumesc frumos pentru ca mi-ati oferit posibilitatea de a NU cunoaste toate minusurile si neplacerile imobilizarii cu ghips!"

Dan Ciorba

"Am cumpărat un turbocaster. Am fost foarte multumit. Mult mai comod decât ghipsul. Se poate îndepărta, spăla piciorul, apoi se poate instala din nou. Este la fel de dur ca ghipsul și fixează rigid piciorul în timp ce îl îmbrățișează bine și confortabil. Ușor și subțire. Compania a ajutat cu drag la instalarea unui turbocaster. Apropo, totul durează 10 minute, ceea ce este de asemenea convenabil. "

Dmitrii Parșin